Reflexul gândirii umane...

Timpul ne-a pus eticheta de „critici”. Nu pentru că ne-am propus asta, ci pentru că realitatea locală ne-a împins acolo. Am luat-o ca pe o constatare, nu ca pe o insultă. Tocmai de aceea lansăm această rubrică, nu ca un gest de reconciliere și nici ca o schimbare de ton, ci ca un test, un filtru, de ce nu, ca un exercițiu de onestitate intelectuală. „Dincolo de funcție” e o pauză de la comunicate. Această rubrică nu spală imagini și nu oferă alibiuri. Aici nu contează ce scaun ocupi, ci dacă ai ceva de spus fără el. Textele publicate pot fi incomode. Inclusiv pentru noi. Inclusiv pentru autorii lor. Și exact acesta este scopul. Critica nu dispare pentru că oferim spațiu. Doar îi scoatem, din când în când, scaunul de sub funcție. (Ana Maria)

(Cătălin Rotea - Primar Orașul Balș)

"Reflexul gândirii umane în preajma unui eveniment important, repetitiv, al anului este, în general, să se raporteze la precedentul eveniment de același fel. În speță, atunci când se apropie, de exemplu, Crăciunul, începem să ne gândim cum a fost Crăciunul trecut și ce s-a mai întâmplat în anul care a trecut.

Nu știu voi cum simțiți, dar probabil împărtășim aceleași trăiri, mie mi se pare că au trecut doar câteva zile, hai să zic câteva săptămâni, în niciun caz douăsprezece luni. Parcă niciodată timpul nu s-a scurs atât de repede și parcă niciodată noi nu am fost într-o grabă atât de mare și într-o alergare spre nu știu ce, dar clar într-o alergare spre pierderea valorilor cu care ne-au crescut părinții și bunicii noștri, o pierdere a propriului eu, a principiilor, a sănătății și lista cred că poate continua.Îmi scapă numele scriitorului care afirma, la un moment dat, că omenirea poate fi comparată cu o bilă care se învârte pe marginea unei pâlnii: la început, în partea superioară, se mișcă tot mai încet, iar pe măsură ce coboară în cercuri concentrice se învârte tot mai repede, până când, la final, cade prin gaura pâlniei. Omenirea clar se mișcă tot mai repede, cu siguranță nu este cazul să cadă, dar alerta cu care lucrurile se întâmplă este evidentă. Această agitație, care ni se transpune chiar și în conștiință, este explicabilă și prin analiza surselor de informații cu care un individ normal este bombardat zilnic: telefon, internet, TV, AI, radio, video streaming, rețele de socializare etc., în condițiile în care informațiile pe care acum 30 de ani ți le luai din câteva ziare din chioșcul de la colțul blocului, care a dispărut de mult, acum ți le iei în 10 secunde, probabil în primele 10 secunde după ce te-ai trezit, pentru că gestul reflex contemporan când te trezești este să pui mâna pe telefon să vezi ce s-a mai întâmplat.

Am trecut în ultimii 5 ani prin lucruri pe care omenirea nu le-a mai trăit atât de comprimate și lucruri pe care nu le-am fi crezut posibile în condițiile unei civilizații și dezvoltări superioare ale mileniului 3: pandemie, război în Ucraina, război în Gaza, mai multe confruntări armate concomitente decât a avut vreodată omenirea. Și după vreo 6000 de ani de existență a acestei omeniri, în care barbaria perioadelor primitive sau a Evului Mediu a omorât sute de mii de persoane, îți vine greu a crede că, în ultimii 100 și ceva de ani, au fost cele mai mari conflicte și semenii noștri și-au omorât câteva zeci de milioane de semeni.

Personal, nu pot să-mi imaginez că, în anul de grație 2026, când cunoașterea a ajuns la cele mai înalte cote, când cerul e plin de sateliți care asigură comunicații globale, când oamenii au trimis roboți pe Marte și explorează spațiul cosmic, când am rezolvat, de asemenea, problema poluării prin faptul că am agățat dopul de plastic la sticlă, când vacile mănâncă mai sănătos ca să nu mai polueze aerul prin gazele emanate (aici sunt ironic, evident), nu pot să-mi imaginez cum, la câteva sute de kilometri de noi, oameni ucid alți oameni în numele unui război care, până la urmă, satisface avarele nevoi financiare ale unor bătrâni care decid să trimită tineri la război. Am ajuns ca nație să bipolarizăm societatea pentru orice temă care ne e servită pe diverse mijloace de comunicare, ba mai mult, să ne și învrăjbim pentru orice lucru de nimic care împarte lucrurile automat în alb sau negru, fără să fim conștienți că, de fapt, există foarte multe nuanțe de gri. Cred că am fi dispuși să facem un referendum și să împărțim societatea în două părți și pentru a dezbate scoaterea emisiunii lui Măruță de pe Pro TV, doar să mai avem pe ce să ne certăm un pic.

Ideea scrierii acestor rânduri a fost să exprim cu ce gânduri am intrat în 2026 și nu sunt deloc pesimist, chiar dacă poate ideile de mai sus sunt cumva mai triste și întunecate.

Cred că, în primul rând, în 2026, fiecare ar trebui să ne facem treaba măcar o idee mai bine, fiecare acolo unde a fost așezat de soartă, fiecare în locul lui de muncă sau în societate.

Cred că, în ciuda faptului că nivelul general de trai este mai ridicat decât acum 10 sau 20 de ani, mai avem fiecare câte un gol neînțeles de neîmplinire în suflet, pe care poate anul acesta nu ni-l mai acoperim cu vicii. Cred că ar trebui să-i ignorăm pe toți neaveniții care, până să apară rețelele sociale, vorbeau doar la bar, după un pahar de vin, fără să dăuneze comunității, și care acum au același drept la cuvânt ca un laureat al Premiului Nobel (asta nu e ideea mea, cred că am citit-o la Umberto Eco).

Și cred că, măcar 2-3 minute pe zi, putem spune o rugăciune pentru familiile noastre și pentru țară."