Jurnal de navetist în Slatina. Despre sens…
Timpul ne-a pus eticheta de „critici”. Nu pentru că ne-am propus asta, ci pentru că realitatea locală ne-a împins acolo. Am luat-o ca pe o constatare, nu ca pe o insultă. Tocmai de aceea lansăm această rubrică, nu ca un gest de reconciliere și nici ca o schimbare de ton, ci ca un test, un filtru, de ce nu, ca un exercițiu de onestitate intelectuală. „Dincolo de funcție” e o pauză de la comunicate. Această rubrică nu spală imagini și nu oferă alibiuri. Aici nu contează ce scaun ocupi, ci dacă ai ceva de spus fără el. Textele publicate pot fi incomode. Inclusiv pentru noi. Inclusiv pentru autorii lor. Și exact acesta este scopul. Critica nu dispare pentru că oferim spațiu. Doar îi scoatem, din când în când, scaunul de sub funcție. (Ana Maria)
(DIana Crețu-administrator public Primăria Municipiului Slatina)
În orașele mari și aglomerate, distanța nu se măsoară în kilometri. Se măsoară în timp. Și, uneori, în nervi. Aceiași trei kilometri pot însemna 5 minute sau aproape o oră. Ține de zi. Ține de oră. Ține de noroc. Și, uneori, ține de sens.
E o senzație aproape vinovată când ești pe sens invers față de traficul de vârf și îi privești în treacăt pe cei blocați în coloane lungi, în drum spre casă sau spre serviciu. Îi vezi încremeniți, cu luminile roșii aprinse, și simți că tu ai scăpat. E o formă de fericire, pe care eu o trăiesc aproape în fiecare vineri și duminică seara.
Drumul meu spre casă — oricare dintre cele două case ale mele — este liber. În directia opusă, ceilalți se grăbesc, se înghesuie, se enervează. Dar fericirea mea nu vine din minutele câștigate. Vine din sens. Vin în Slatina când toată lumea pleacă. Plec spre București când toată lumea vine. Trăiesc cumva în contratimp. Sunt navetistă. Sunt venetică. Nu am rădăcini aici. Am doar o alegere.
Pentru mulți, traseul în carieră „firesc” este invers: începi în provincie și ajungi la centru. La ministere. La agenții. La birouri unde deciziile sunt mari, dar departe. Eu am făcut sensul invers. După peste un deceniu în presă, ultimii ani ca redactor șef, două ministere, Parlament și o colaborare la care mulți doar visează — expert al Băncii Mondiale — am ales Slatina.Nu din lipsă de opțiuni. Nu din întâmplare. Ci pentru că am vrut.
Există și un sens personal în această alegere, despre care nu am vorbit niciodată public. Tatăl meu a fost primar. Mai multe mandate. În comuna în care s-a născut și a trăit toată viața. A fost genul acela de primar care își știa oamenii pe nume. Care nu avea program. Care pleca de la masă de Crăciun cu familia dacă suna telefonul. Pentru el, funcția nu a fost privilegiu. A fost datorie.
De la el am învățat că administrația nu e despre putere, ci despre responsabilitate. Că atunci când alegi serviciul public, alegi să fii prezent. Alegi să răspunzi. De la tata am învățat două valori care mă ghidează în fiecare zi: dragostea de țară și respectul pentru comunitate. Și închei fiecare zi cu bucuria că le duc mai departe, știind ca acolo unde este, tata este mândru de mine.
N-a fost nevoie de mult timp în primărie ca să înțeleg ceva ce anii din administrația centrală nu m-au învățat pe deplin: aici miza este personală. Oamenii îți spun direct ce îi doare și, de multe ori, vezi consecința unei decizii pe chipul cuiva.Se muncește enorm. Mult peste cele opt ore din fișa postului. Răspunderea este directă. Greșelile se simt imediat. Dar și rezultatele.
Nu minimalizez nimic din experiența ministerelor. M-au format. M-au învățat rigoare, strategie, management public. Folosesc în fiecare zi tot ce am învățat acolo. Dar impactul de aici este diferit. Este imediat. Este uman.
În primărie nu lucrezi cu politici abstracte. Lucrezi cu viața de zi cu zi a oamenilor. Cu asfaltul pe care calcă. Cu școala în care își duc copiii. Cu spațiul verde din fața scării sau curățenia de pe străzi. Cu starea lor de spirit.Printre jigniri și critici gratuite venite de la oameni care nu m-au întâlnit niciodată și nu s-au obosit să înțeleagă cine sunt, rămâne ceva simplu și foarte clar: știu de ce sunt aici.
Iar la final de săptămână, când sunt din nou în contrasens cu traficul, simt aceeași formă de fericire. Nu pentru că am scăpat de aglomerație. Ci pentru că merg în direcția pe care am ales-o. Dincolo de kilometri și minute, sensul este cel mai important.
Disclaimer: Textele sunt asumate de autori, nu reprezintă poziția redacției! Funcția autorului este menționată pentru context. Nu pentru protecție.