Timpul ne-a pus eticheta de „critici”. Nu pentru că ne-am propus asta, ci pentru că realitatea locală ne-a împins acolo. Am luat-o ca pe o constatare, nu ca pe o insultă. Tocmai de aceea lansăm această rubrică, nu ca un gest de reconciliere și nici o schimbare de ton, ci ca un test, un filtru, de ce nu, ca un exercițiu de onestitate intelectuală. „Dincolo de funcție” eo pauză de la comunicate. This rubrică nu spală imagini și nu oferă alibiuri. Aici nu contează ce scaun ocupă, dacă ai ceva de spus fără el. Textele publicate pot fi incomode. Inclusiv pentru noi. Inclusiv pentru autorii lor. Și exact acesta este scopul. Critica nu dispare pentru a oferi spatiu. Doar îi scoatem, din când în când, scaunul de sub funcție. (Ana Maria)

(Adrian Chesnoiu, director general AFIR)

Vă provoc la un experiment meditativ despre lumea în care firescul, naturalul sau limitele umane sunt un handicap care ne aruncă în perimetrul celor care nu contează.Perfecțiunea, care era un reper aspirațional, a intrat la capitolul ”impuse”.Vedem tot mai mulți indivizi care o caută in ecranul telefonului: mașina perfectă, femeia perfectă, vacanța perfectă, politicianul perfect, bărbatul perfect...

Viața noastră tinde să se mute în instagram, facebook sau tiktok unde lumea crede că găsește rețeta impecabilului.Like-urile decid ce valoare avem în ochii celorlalți. Viața noastră este sub presiunea lui ”a arăta bine” și a fi ”cel mai bun”.Între timp, industrii întregi se dezvoltă generând ”prototipuri” care se traduc prin imagini prin care ne pierdem unicitatea sau individualitatea. Dar ceea ce este și mai grav e că generează un orizont de așteptări care conduce la dezamăgiri greu de controlat. Social media ne livrează algoritmi pentru promovarea perfecțiunii prin tipare de fețe, de corpuri și chiar de destine.

În NOUA LUME a greși, a ezita, a arăta slăbiciune sau a recunoaște că nu știi este suficient pentru a fi împins în perimetrul celor care „nu contează”.Omul politic este, poate, exemplul cel mai grăitor al acestei realități. Din perspectiva opiniei publice, politicianului i se cere să fie desăvârșit. El trebuie să fie bun la toate, să aibă răspunsurile potrivite cu așteptările celorlalți, în orice moment, fără ca adevărul să mai fie neapărat un reper, devenind o variabilă în calea perfecțiunii individuale.El nu are voie să obosească, să aibă îndoieli, sau să privească spre viața-i personală cu vulnerabilitate.

Un moment de sinceritate – prin recunoașterea unor limite umane firești – este cel mai adesea privit ca o dovadă de incompetență.Astfel, firescul devine periculos. Un politician care spune „nu știu, dar caut soluții” este rapid sancționat mediatic. Un politician care spune ”am greșit” primește verdictul suprem: ”nu ai ce căuta aici”.

Un profesionist ajuns politician pierde aura de specialist și devine victima celor care așteptă să fii bun la toate doar prin prisma unei funcții învestite cu autoritate.Emoția este atent calculată astfel încât să nu altereze imaginea artificial construită a performanței continue. În această logică, omul politic devine un produs ce are nevoie permanent de un update care să nu lase loc de ”fisuri”.Mii de ani de evoluție a lumii în spiritul operelor lui Platon, Socrate, Voltaire sau Descartes, prin care generația mea a învățat să gândească critic, să își recunoască limitele, să facă diferența între adevăr și aparență, să se bazeze pe valori solide pentru a-și garanta progresul, se diluează prin apariția chatbot-urilor care au răspunsuri la toate și a influencerilor de opinie care impun standarde pentru atingerea perfecțiunii.Închei acest demers meditativ cu două întrebări: Spre ce societate ne îndreptăm atunci când cerem perfecțiune în tot și toate?!

A fi om, cu bune și rele, cu sentimente și trăiri, cu împliniri sau eșecuri, va deveni oare o vină individuală care va trebui camuflată în spatele unei nevoi imperative de perfecțiune în această așa-zisă LUME NOUĂ, guvernată de tot felul de inteligențe artificiale?Sunt doar două dintr-un șir lung de întrebări care mă frământă în încercarea de a trage o concluzie cu privire la cum va arăta viitorul, însă devin tot mai sceptic cu privire la faptul că această LUME NOUĂ se va mai baza pe silogisme în dauna unor sofisme rezultate din algoritmi și ipoteze inepte formulate de tot felul de ”inteligenți artificiali”, ascunși în spatele unei noii identități individuale : ”Contul” de insta, de facebook, tik-tok ... sau ce s-o mai inventa în viitorul nu foarte departe...

Disclaimer: Textele sunt asumate de autori, nu reprezintă poziția redacției! Funcția autorului este menționată pentru context. Nu pentru protecție.